Feeds:
Posts
Comments

Archive for August, 2013

Maestrul și furnica

La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei bătu un pelerin:
– Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.
Călugării îl măsurară din cap până-n picioare fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii îl întrebă:
– Cu ce te pot ajuta?
– Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare așa cum ești tu!

View original post 686 more words

Read Full Post »

Read Full Post »

Read Full Post »

Read Full Post »

1traducator's Blog

Maria Diana Popescu: Stimate domnule Ştefan Dumitrescu, cititorii ar fi bucuroşi să afle mai multe date despre „unul dintre cei mai mari dramaturgi şi romancieri europeni”, cum bine aţi fost apreciat de prof. univ. dr. Vasile Mănuceanu.

Ştefan Dumitrescu: Îi mulţumesc Domnului că m-a adus pe lume într-un sat românesc la mijlocul secolului XX şi că nu m-am născut la oraş… Locul în care am venit pe lume se numeşte acum satul Drăganu din comuna Valea Mare, aflată în sudul judeţului Vâlcea, pe malul stâng al râului Cerna. M-au adus pe lume părinţi minunaţi, pe numele lor Aurelia şi Nicolae Dumitrescu, Domnul să-i ţină în palmele Lui în veci… Puiul acela de om, copilul care am fost, trăieşte şi acum în mine; îmi plăceau basmele, eram însetat să ascult poveşti şi poezii dintr-o cărticică de George Coşbuc, citite de mama mea. Acel prim contact cu poezia a fost pentru…

View original post 3,494 more words

Read Full Post »

CARTEA E O VIAŢĂ

Răsfoieşte-o împreună cu noi

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

razboiul sufletului

"Nu voi fi un om obisnuit pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar" - Peter o'Toole

Strop de lumina

Aş vrea să fac cu tine ceea ce face primăvara cu cireşii...

Georgiana

Scris din suflet pt suflet

Teologia Şahului

Just another WordPress.com site

Misiunea Preotesei

Bucuria de a fi împreună

Proverbe şi zicători, folclor

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Ziditorul, dar mai cred și-n neamul meu, înfrățit cu dorul.

Citesc.blog

Pasiune pentru cărți

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

agnus dei - english + romanian blog

'That I may know Christ and the power of His resurrection. Philippians3:10

Părintele Vasile Antonie

Un păcătos într-o țară de sfinți

Blogul omului frumos

Blogul omului frumos

Lorellei

Ma numesc Georgiana

Ilinca Ioghen

Călătoresc: cu gândul, cu inima, cu sufletul, cu picioarele, cu toată ființa, căutând lucrurile care să-mi aducă bucurii nemărginite

prietendevremerea

O vorba buna